Despre noi

Motto:

” Se vi addiviene di trattare le acque, ascoltate prima l’esperienza e poi la ragione. ”

” Dacă vrei să-ţi tratezi singur apa, ascultă mai întâi experienţa altora şi apoi raţiunea. ”

– Leonardo da Vinci


INSERV AQUA este o companie tânără şi dinamică, fondată în 2002, care vine în întâmpinarea eforturilor Dumneavoastră privind tratarea şi epurarea apei, atât în sectorul rezidenţial cât şi cel industrial sau municipal.

În tot acest timp, am reuşit să ne consolidăm poziţia datorită calităţii de excepţie a produselor, executate în conformitate cu cerinţele normelor SR EN ISO 9001:2001, a gamei largi de echipamente oferite, a raportului foarte bun preţ / calitate produs, a modului de analiză şi soluţionare a fiecărei cerinţe în parte şi, nu în ultimul rând, datorită service-ului de inaltă calitate efectuat de către specialiştii noştri. Am devenit astfel un reper pentru excelenţă în modul de abordare şi rezolvare a aplicaţiilor supuse atenţiei noastre, fiind recunoscuţi de mediul de afaceri pentru profesionalismul nostru în derularea în cele mai bune condiţii a proiectelor.

 

Compania noastră a devenit un furnizor important de tehnologii şi echipamente pentru investiţiile de alimentări cu apă executate prin diverse programe (Sapard, OG 7/2006, SAMTID, etc.), iar echipamentele de clorinare a apei produse de noi, tip CHLORMIX, sunt utilizate în staţiile de tratare şi distribuţie a apei potabile din multe oraşe ale tării, precum Constanţa, Piteşti, Bacău, Brăila, Câmpina, Galaţi, Bârlad, Târgovişte, Adjud, Oneşti, Caransebeş, Balş, Calafat, Cernavodă, Sighetul Marmaţiei, Vaslui, şi lista continuă.

Menţinem un contact permanent cu clienţi din diverse sectoare ce depind de apă: municipalităţi, industrie, spitale, hoteluri şi nu în ultimul rând consumatorii casnici. Clienţii noştri beneficiază nu numai de produse fiabile, performante, ce înglobează cele mai noi tehnologii în domeniu, ci şi de profesionalismul şi experienţa echipei noastre.

Unul dintre obiectivele noastre principale este îmbunătăţirea continuă a performanţei în activitatea pe care o desfăşurăm, fiind în permanentă cooperare cu alte firme specializate şi cu experienţă în domeniul apei, astfel încât să putem ajunge la cele mai bune soluţii pentru aplicaţiile clienţilor noştri.

Misiunea noastră este:

  • de a furniza clienţilor noştri cel mai profesional, eficient şi de încredere seviciu în domeniul tratării şi epurării apei;
  • de a oferi cele mai bune materiale, produse şi mărci de renume recomandate de încrederea publică;
  • de a urma etica în afaceri, prin informarea clienţilor cu privire la costurile şi opţiunile aferente serviciului sau produsului solicitat de ei. Clienţii noştri vor cunoaşte şi autoriza toate aspectele proiectului înainte de a începe derularea lui.
  • de a ne desfăşura activitatea în cea mai profesionistă şi politicoasă manieră, oferind atenţie detaliilor şi protecţie proprietăţii clienţilor.

Din vasta listă de proiecte la care am participat ca furnizor de soluţii şi echipamente pentru tratarea şi epurarea apei, menţionăm lucrările de alimentare cu apă şi canalizare din judeţele:

Alba, Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Buzău, Constanţa, Covasna, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Olt, Maramureş (prin programul SAMTID), Mures, Neamţ, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui.

La acestea se adaugă numeroşii clienţi din sectorul industrial sau municipal, beneficiari ai serviciilor noastre:

  • Spitalele Municipale, Orăşăneşti, Judeţene de Urgenţă, de Copii, de Pneumoftiziologie, de Recuperare.
  • Furnizori de servicii urbane de alimentare cu apă, canalizare şi energie termică
  • Agenţi economici din diverse ramuri ale economiei: industria alimentară, transporturi, industria materialelor de construcţii, chimică, turism, precum: SC Holcim SA, SC Lacto Solomonescu, Danone TDPA, SC Galco SA, SNTCF Călători Timişoara, SC Ductil SA, Han **** “Moara Drăgaicelor” Buzău, Vel Pitar.

Mai multe informaţii despre proiectele derulate de noi puteţi afla în secţiunea Galerie Lucrări.

TOP